Timp şi spaţiu în Bucureşti


Irina Careţu, Amalia Bălescu


Rezumat/Abstract. Arhitectura şi contextul urbanistic ilustrează sau conturează intr-o masură importantă caracteristica esenţială a poporului ce îi dă viaţă, ce îi dă vibraţie şi o defineşte. Aşadar arhitectura veche si nouă, dar şi constructele de urbanism sunt cu atât mai interesant de urmărit cu cât ele dezvăluie parcursul istoric al unui popor şi ne lasă să intuim proprietăţile interacţiunii sociale ale acestuia. Această lucrare işi propune să analizeze evoluţia tumultoasă a Bucureştiului din perspectiva urbanistico-arhitecturală, să parcurgă toate etapele dezvoltării pentru o mai bună inţelegere a mediului construit variat si deosebit de interesant al acestui oraş, dar în acelaşi timp îşi propune să analizeze încercarea dinamică, reuşită sau nereuişită, a “oraşului” în demersul de a deveni un organism compus atât estetic cât şi funcţional. Pentru început vom incerca sa stabilim un scurt istoric al traseului pe care arhitectura si urbanismul l-au urmat în Bucureşti. Astfel vom parcurge punctual perioadele care si-au exercitat amprenta asupra orasului, urmărind influentele aduse de fiecare si integrarea acestora în structura ansamblului citadin de astăzi. Prima etapă de dezvoltare analizată este cea medievală, predominant caracterizată de construcţia mânăstirilor şi dezvoltarea aşezărilor domneşti, dar şi prin curente şi influenţe importante precum stilul brâncovenesc, neoclasicismul sau stilul eclectic. Următoarea etapă definitorie, caracterizată de un mediu economic prosper şi de un puternic motor de dezvoltare citadină, este perioada interbelică. Ea va fi urmată de perioada comunistă, o etapă lungă care a modificat radical întreaga structură urbanistico-arhitecturală a oraşului. Nu doar prin distrugerea în masă a clădirilor cu importanţă istorică semnificativă, ci şi prin stilul funcţional şi rece al construcţiilor comuniste care le-au înlocuit, majoritatea lipsite de valoare estetică sau arhitecturală. Un alt moment important adus în discuţie este cutremurul din anul 1977. Atunci o bună parte din oraş a fost distrusă datorita seismului, însă pe de altă parte conducerea comunistă, a folosit dezastrul ca pretext pentru multe demolări şi restructurări forţate, acestea făcând obiectul unei alte părţi importante ale lucrării. Capitolul ultim al lucrării prezintă modele de referinţă din diferite oraşe importante ale Europei, acestea ilustrând punctual rezolvări reuşite ale combinării constructelor arhitecturale actuale cu cele “moştenite” şi conturând direcţii demne de urmărit şi de documentat.

Cuvinte cheie/Key words: development, Romania, urbanism, architecture, history

Text integral/Full text